Fiecare dintre noi, adulți fiind, ajungem în cel puțin un moment din viață să depindem de ceva sau cineva, fie că începe și se dezvoltă ca o situație problematică, fie că este un eveniment izolat, limitat în timp și cu repercursiuni minime, poate chiar insesizabile. Momentul în care o dependență de orice natură ne influențează viața nu este întotdeauna și momentul în care învățăm ce reprezintă adicția. Ne putem defini acești termeni înainte de a ne confrunta cu situațiile dificile, în timpul lor, sau mult după ce ne-au schimbat atât pe noi, cât și pe cei din jur.

Nu putem evita toate formele de adicție. Până la urmă, prima dependență a fiecăruia dintre noi apare o dată cu venirea noastră în lume, fiind în totalitate în grija mamei, supraviețuind doar cu ajutorul ei, apoi cu a celor din jur, atâta timp cât ne sunt oferite, din nou, de către ceilalți, toate cele necesare dezvoltării. Și, deși este de dorit ca nevoile de bază să ne fie satisfăcute, de cele mai multe ori acest lucru nu se întâmplă în totalitate.

În copilăria mică este imposibil să ne recunoaștem conștient nevoile, așteptările, dependențele, însă un lucru e sigur, le putem arăta celor din jur cu tot corpul. Strigătul după ceea ce ne trebuie pentru a crește armonios continuă toată viața, se schimbă modul în care este transmis; noi ne schimbăm și învățăm să ne clarificăm nevoile, căutăm metode pentru a ne menține sănătoși și fericiți. În momentele în care nu suntem auziți, apar rupturi, predominant de ordin psihic, cu posibilitatea de modificări la nivel biologic și aceste rupturi ne ghidează către soluții ce ne pot face mai mult rău. Căutarea de mai bine și găsirea unor persoane, comportamente, substanțe ce promit îmbunătățiri duce treptat la adicții. Ceea ce este important, o dată cu înaintarea în vârstă, este să recunoaștem, să acceptăm adicțiile, să nu le lăsăm să preia controlul asupra deciziilor. Și mai important ar fi să ne cunoaștem predispozițiile către diverse dependențe, să le prevenim, dar și să căutăm ajutor dacă nu am putut face nimic pentru a le menține în afara mediului nostru de dezvoltare. Totodată, dincolo de o adicție ar trebui să existe motivație pentru schimbare, pentru munca din cadrul unei intervenții și focus pe prevenirea recăderilor.

În copilărie și adolescență este dificil să ne recunoaștem resursele pentru a face față provocărilor vieții și parte din munca de a preveni sau a interveni în cazul dependențelor revine îngrijitorilor, părinți sau alte persoane de atașament. Copilul ar trebui să știe întotdeauna cine este adultul responsabil din viața să, să se simtă în siguranță cel puțin cu unul dintre cei mai mari din jurul său și să fie constant încurajat să apeleze la acesta, cu sufletul și mintea deschise. Părintele/îngrijitorul ar trebui să fie în permanență disponibil, la fel sau mult mai deschis, și pregătit să îi ofere celui mai mic sprijin pe toate planurile. Un atașament securizant ar fi un început bun în prevenția dependențelor în copilărie și adolescență și totuși, nu de puține ori, mediul din afarafamiliei poate avea o influență puternică asupra celui mic, dincolo de ceea ce i se oferă acasă. În această situație, copilul/adolescentul are însă o resursă importantă la care se poate întoarce oricând –o familie stabilă va fi un sprijin de neînlocuit întotdeauna și poate chiar un start în prevenție, reușind să sesizeze în timp util nevoia de a interveni în viața celui mai mic.

Ce se întâmplă însă atunci când nu există un mediu securizant acasă, când primul loc în care învățăm despre adicții este exact locul în care ar trebui să fim protejați? Mesajele transmise în familie ne modelează încă de mici, la fel și nivelul disponibilității emoționale, dar și fizice a părinților/îngrijitorilor. Primul loc în care suntem expuși obiectelor adicțiilor, dar și comportamentelor asociate este de multe ori acasă –cafeaua, alcoolul și tutunul prezente în casă, dar și consumul adulților din jur sunt lucruri comune în dezvoltarea timpurie. Desigur, poate fi vorba și despre substanțe mult mai puternice. Existența acestora și consumul sunt însoțite de efectele lor asupra adulților, iar când efectele sunt unele aparent benefice (ex.: mama este mai zâmbitoare după ce bea cafea, ei sunt mai relaxați când fumează, alcoolul face oamenii să râdă), copilul preia un mesaj eronat despre utilizarea acestora în diverse situații de viață (ex.: ai musafiri și vrei să te distrezi, servești un vin). Mai târziu, în mediile sociale din afara casei, copiii și adolescenții vor căuta fericirea, liniștea de moment cunoscută de acasă și vor fi nepregătiți pentru saltul către adicții. De asemenea, vor fi mult mai predispuși la a experimenta și vor fi deschiși să încerce și ceea ce au văzut prietenii/colegii lor acasă și/sau în alte medii și au considerat că îi ajută să fie mai bine.

O altă formă de dependență învățată acasă poate fi dezvoltată chiar dintr-o intenție bună și sănătoasă: cea de medicamente (cele fără prescripție medicală sau cele oferite adulților din jur în baza unor rețete). Copilul/adolescentul poate asista la un exces de medicamente al părinților, sau poate fi chiar el cel care le consumă (pentru a trata diverse afecțiuni, sau dintr-o formă de supraprotecție –ex.: încercând să previi îmbolnăvirea copilului, îl obligi constant să consume diverse medicamente). Riscurile asociate încercării părinților de a-și menține copiii sănătoși pot varia de la o toleranță crescută la diverse substanțe, până la o habituare comportamentală legată de consum.

Indiferent de gradul de afectare, dependențele sunt peste tot în jurul nostru, și atunci când ajungem să trecem prin ele și să le și depășim, descoperim lejer altele; am putea spune că toată viața schimbăm o adicție pe alta și unele sunt mai problematice decât altele. Tot ce putem face este să găsim un mix bun, să nu ne lăsăm guvernați de comportamentele dăunătoare și să ne implicăm activ în prevenția acestora pentru cei mai mici dintre noi.

Autor,

Evelina Iliuta,

Pshiholog